Românii care s-au născut cu handicap sau care l-au dobândit în urma unui eveniment nefast trec prin multiple greutăți și din păcate și prin nedreptăți directe sau indirecte.

Românii cu handicap se lovesc de discriminarea indirectă

Sunt două articole care vorbesc despre interzicerea discriminării bazată pe motiv de dizabilitate și despre dreptul la integrare a persoanelor cu dizabilități. Aceste două articole, 21 și 26, se află în Carta drepturilor fundamentale a UE. De la existența acestora în formă publicată și până la aplicarea lor întocmai este cale lungă mai ales în  România. De ce România o duce prost la acest capitol?

Cu siguranță că discriminarea directă este descurajată și puțin practicată în realitate, aici intrând, printre altele, refuzul ferm de a angaja persoane cu dizabilități (sau de a li se subestima contribuția pe care o pot avea – pe speță fiind dedicată strategia de la Lisabona) sau evaluarea la centrul medical, dar discriminarea indirectă este un fenomen vizibil și îngrijorător.

Discriminarea indirectă a acestei categorii de persoane se traduce fie prin lipsa acelor rampe de acces pentru cărucioare cu rotile (minoritare în raport cu numărul total de căi de acces în clădiri), fie prin luarea de decizii în numele persoanei cu handicap fără ca beneficiarul să fie consultat pe respectiva temă.

Tot la capitolul discriminare indirectă se regăsește și transportul deficitar sau inexistent între domiciliu și unități medicale. Problema transportării în rândul persoanelor cu handicap din țara noastră este din păcate prea puțin discutată.

Iar dacă se discută de reintegrarea acestor persoane în societate, cum poate fi făcut lucrul acesta dacă persoanele care nu se pot deplasa ori care duc lipsă de resurse financiare pentru a se deplasa nu pot ajunge la vizite și controale medicale, la farmacie, la un spectacol de teatru sau măcar în centrul orașului?

Spiritul de întrajutorare este mare, dar oare e suficient?

ONG-urile se luptă din greu să obțină finanțări pentru programe de reintegrare, însă le obțin cu greu și din păcate nu privesc și înspre problematica mobilității. Ambulanțele private costă extrem de mult chiar și pentru persoanele care dispun de resurse financiare, așadar soluția trebuie să aibă o altă natură. Totul pentru a substitui servicii care în mod normal trebuie oferite de stat.

Așadar, în situația particulară a României, persoanele cu dizabilități au parte de ajutor de la ONG-uri și cetățeni care își rup din timpul lor și resursele lor materiale și financiare pentru a face o brumă de bine.

Partea bună este că, la nivel de București, există Taxi Gratis – un proiect umanitar prin care este oferit transport gratuit persoanelor cu probleme speciale. Încă din 2013, Alex Bobeș, inițiatorul proiectului, alături de alți câțiva voluntari, își rup din timpul lor liber, din weekenduri și din pauzele de masă și transportă persoane cu handicap și cu alte nevoi speciale oriunde au mai mare și mai mare nevoie.

Taxi Gratis este atât de solicitat de cazuri reale și urgente încât reușește doar într-o mică măsură să acopere cererile. Dacă situația se prezintă astfel la nivel de București, se poate proiecta o nevoie stringentă în alte orașe mari și mai ales în România rurală.

Taxi Gratis, organizație câștigătoare a campaniei „Cinstim Binele – Timișoreana & ProTV” din 2018, are ca obiectiv pe termen mediu și lung extinderea la nivel național, pentru a diminua această problemă cu care se confruntă cei cu handicap peste tot prin țară. În cei șase ani de activitate, cei implicați în proiect au ajutat în acest mod peste 400 de persoane în București. În toată țara, numărul ar fi de ordinul miilor.

Iată, așadar, o scurtă introducere a problemelor cu care se confruntă persoanele cu handicap în România și a modalităților prin care se încearcă diminuarea acestora.

Doresti sa ajuti? Implica-te si tu: